Priviri

Obisnuiam sa ma uit in ochii tai...pierduta,ca valurile care se pierd in mare...eram atat de cufundata in privirea ta.Puteam vedea intreaga galaxie...de fiecare data cand clipeai totul o lua de la inceput...din nou si din nou...ma hraneam cu dragoste doar din priviri...si nu ma saturam niciodata...am fi putut sta asa ani.Nu vroiam sa plec...vroiam doar sa continui sa privesc dragostea...sa continui sa iti vad sufletul,sa iti citesc gandurile...sa rad,sa plang si sa ma indragostesc iar si iar...sa simt fluturi in stomac cu fiecare privire...sa ma adancesc din ce in ce mai mult...pana cand sufletele noastre devin unul singur...sa se imbratiseze si sa se tina asa strans...foarte strans...sa se protejeze unul pe altul si sa se iubeasca asa cum luna iubeste stelele...asa cum norii iubesc ploaia...si inimile sa le explodeze in mii de cioburi,cioburi care inca au acea scanteie a tot ceea ce vedeam cand ma uitam in ochii tai...nu mi-ar fi pasat daca lumea si-ar fi gasit sfarsitul dupa.era de ajuns doar sa imi spui ca ma iubesti...sa imi fac cuib in sufletul tau,in inima ta...si apoi putea sa se termine totul...