Ma simteam de parca eram prinsa intr-unul din acele cosmaruri ingrozitoare,in care trebuie sa alergi,sa alergi pana iti plesnesc plamanii,dar nu-ti poti face corpul sa se miste indeajuns de repede. Picioarele imi incetineau in timp ce ma luptam sa imi fac drum prin multimea densa,dar acele uriasului ceas nu pareau sa incetineasca.Cu o forta neinduratoare si nepasatoare,se invarteau inexorabil spre sfarsit-spre sfarsitul tuturor lucrurilor.Dar acesta nu era un vis si,spre deosebire de cosmar,nu alergam ca sa imi salvez mie viata;goneam sa salvez ceva infinit mai pretios.Astazi propria viata insemna putin pentru mine.Numai eu eram libera sa alerg pentru a traversa aceasta piata aglomerata si luminoasa. Si nu puteam alerga indeajuns de repede...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu